În data de 5 iunie 2014, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept și Științe Sociale, situată pe Calea București nr.107 D, în sala Aula Magna va avea loc lansarea oficială a programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania în Craiova, eveniment organizat de The Duke of Edinburgh’s International Award Romania împreună cu JCI (Junior Chamber Internaţional) Craiova și Cummins.
The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală pentru tineri. Acesta se adresează tinerilor cu vârsta între 14 și 24 de ani care, indiferent de mediul de proveniență, sunt încurajați să desfășoare activități de educație non-formală, care să le asigure o tranziție echilibrată de la adolescență la maturitate.
The Duke of Edinburgh’s International Award a fost inițiat de către Alteța Sa Regală Prințul Philip al Marii Britanii în 1956, fiind prezent în peste 140 de țări la nivel mondial. În România, programul este patronat de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României și susținut de Ministerul Educației Naționale.
Lansat la nivel naţional în iunie 2013 în cadrul Galei Regale, programul a ajuns şi la Craiova. JCI (Junior Chamber Internaţional) Craiova și Cummins sunt susţinători ai programului. Lansarea va avea loc în 5 iunie 2014 sub forma unei mese rotunde, urmată de Cursul de formare de Lideri Award. Scopul mesei rotunde este de a crea o rețea județeană de susținători ai programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania care să faciliteze accesul tinerilor craioveni la această oportunitate unică.
Mihaela Stanciu – coordonatorul național, împreună cu reprezentanţii unor instituţii locale şi naţionale, Inspectoratul Scolar Judetean Dolj , tineri din cadrul Consiliului Județean al Elevilor Dolj, studenți ai Universității din Craiova, precum şi alți membrii ai comunității craiovene vor dezbate importanța programelor de dezvoltare personală pentru tineri, precum și recunoașterea activităților desfășurate de către aceștia.
Ca parte a lansării programului, reprezentanţii a mai multor organizaţii de tineret şi şcoli, au fost invitaţi să participe la Cursul de formare Lideri Award. Liderii Award sunt persoane adulte care livrează programul The Duke of Edinburgh’s International Award în instituțiile de proveniență, mentorând tinerii înscrişi în program.
Pentru mai multe informații despre program accesați site-ul www.dofe.ro şi pagina de Facebook sau ne puteți contacta la mihaela.stanciu@dofe.ro sau 0755 100 147.