CAMPIOANELE INIMILOR NOASTRE AU INTEPAT VIPERELE SI AU DEVENIT CAMPIOANELE EUROPEI!

Cenusaresele au devenit printese. 11 mai 2018 va ramane cea mai importanta zi din istoria sportului craiovean, o zi in care stradania, talentul, munca si dorinta au generat o simbioza castigatoare, in fata unei Sali Polivalente mai pline ca niciodată.
Amintirea serii de vineri va ramane vie atata timp cat noi, cei prezenti la meci, cei ce am trait si am murit, cei ce am simtit si am crezut, vom trai si ne vom mandri peste tot in lumea aceasta ca am fost martorii celei mai mari performante europene din Banie, de cand exista cerul si pamantul.

Craiova a fost mereu cu gandul si cu sufletul, chiar daca uneori la cativa metri in spatele fetelor, alteori la mii de kilometri distanta. A plans si a ras, refuzand sa creada ca la finalul acestei competitii nu o sa primeasca ceea ce merita. Si, a primit ceva ce nici nu indrazneam sa creada, ca o recompensa ce a incunuat tot efortul depus în ultimele 6 luni.

A fost greu, dar nu imposibil. A fost dureros, ne-a chinuit frumos, dar nu ne-a omorat. Si a fost pe rand Debrecen, Brest, Kuban, Randers, Togliatti, Kastamonu, Vipers, cu mii de kilometri, avioane pierdute, accidentari, chiar si infrangeri, dar toate luate (si rezolvate) pas cu pas, cu incredere si determinare.

Partida din Polivalenta a inceput cu toată Oltenia purtata de valul chitarii lui Andrei Paunescu, intr-o mare tumultoasa de vise a unei intregi regiuni. Craiovencele aveau de recuperat 4 goluri, ceea ce in handbal nu insemna nici mult, nici putin, dar au intrat pe teren atat de montate, facand meciul vietii. A fost 3-0 si am inceput sa ne uitam cu coada ochiului la trofeu. Cu Țicu impecabila in atac si cu Dumanska de netrecut, viperele erau socate, iar la mijlocul primei reprize tabela arata un fascinant 16-8! Norvegiencele s-au trezit din pumni, dar si asa au avut o misiune imposibila.

La pauza, eram cu o mână pe trofeu: 19-12.
Repriza a doua a inceput la fel de bine pentru noi si la fel de dezastruos pentru oaspetele noastre. Valuri americano-oltenesti si un vulcan ce era gata sa erupa. Tabela explodase deja, caci oltencele aveau avantaj de 9 goluri.

Minutele treceau din ce in ce mai greu, norvegiencele veneau amenintator din spate. Finalul … ca de obicei. Trait la maxim, cu pulsul 200, cu agonie si extaz, extaz si agonie si tot asa pana la ultima sirena.
30-25 in minutul 27, cele mai grele si mai imposibie trei minute. Aveam atacul si puteam sa linistim apele, insa am dat-o in bara. La poarta cealalta, Dumanska era Dumnezeul nostru.

Ultimul minut … puteam inchide tabela. Pierdem mingea, norvegiencele pleaca pe contraatac. Daca marcau atunci, era gata! NU! Ar fi fost pacat! Refuzam sa credem ca vor marca.

Apara Dumanska si … iar Yuliyaaaaaa Dumanskaaaaaa. Dubla parada. FE-NO-ME-NAL! 4 secunde, aveam mingea. Time-out. Urmeaza ultima faza, lucrata simplu, atunci cand Dumanska ne pusese deja trofeul in brate.

Sirena finala! 30-25, nebunie in Banie, lacrimi de fericire, zambete, cate si mai cate.
Cristina Zamifir era cu trofeul deasupra capului, iar fetele noastre erau toate deasupra acestui oras.

Fiesta a continuat in afara Salii, acolo unde alte 3000 de oameni au vibrat la fiecare faza.

Bania toata traieste, se bucura de campioanele ei, varsa rauri de lacrimi de fericire, pastrand in memorie pentru o viata intreaga ziua in care, dupa atatia ani grei si durerosi, a venit un trofeu european acasa.

Sursa foto: SCM Craiova Handbal Oficial

Autor: Maria Olteanu



Navigare articole

«

»