Sangele fierbe in vene, iar pulsul goneste neiertator si imposibil de controlat. In fata se creioneaza in tuse subtile colapsul brusc al vietii, imaginea unei lumi obosite de atata ura si de atata nepasare. Adrenalina se scurge treptat, iar ghearele imprevizibilului imbratiseaza teama, incertitudinea si supararea adunate in acelasi loc, in acelasi trup.
Se deruleaza sub privirile noastre imagini anacronice, ca raspuns parca la toate gandurile reci venite dinspre peluza.
Cuvintele sunt grele si goale, cad inerte, printre gandurile imuabile si circulare, navalind din toate directiile, fara regrete.
In iarba este Dinamo-Craiova, un derby al tuturor timpurilor, care aduce bucurie de peste jumatate de veac. Dar prea putin mai conteaza fotbalul acum.
Dar tot aici, in iarba, un oltean de-al nostru e in stare critica, inconstient si resuscitat, capituland in fata pretentiilor hiperbolice. Ne este ravasit involuntar subconstientul, ne sunt derulate brusc imaginile dramatice cu Ekeng, care a incetat lupta, aparand culorile aceluiasi club din soseaua Stefan cel Mare.
Conștientizată permanent, moartea nu face decât să ne otrăvească toate clipele rămase, să transforme orice bucurie într-o varietate lipsită de semnificație. Dar tragicul nu poate fi driblat, cu atat mai mult ignorat.
Cu sufletul amorțit de teamă, privim infricosati si parca mai nebuni ca niciodata de atata incredere, cum echipa medicala este prompta si verticala, valorificand secundele in incercarea renasterii.
In iarba fotbalul dispare, iar lacrimile si rugaciunile ii iau sfioase locul, completand cadrul unui derby, in care nimic altceva nu mai conteaza. Oltean prin nastere, dinamovist in postura de antrenor al bucurestenilor, Neagoe, are ca fiecare dintre noi, meseria de om. Iar pentru omul caruia manevrele de resuscitare par a da roade, o peluza alb-albastra scandeaza la unison, aplaudand si multumind jucatorului ce a trudit pentru Stiinta. Oltenii sunt oameni si tremura, constientizand gravitatea momentului. Dar nu se pierd cu firea, ignorand sa prefigureze conturul tragediei ce ne-ar zdruncina.
Mișcarea neîntrupată a sevelor agoniei înțeapă ochii noștri, făcându-ne să clipim neîncetat, strivind-o între gene, ca într-o profundă încleștare… Vesti bune vin insa dinspre banca bucurestenilor, acolo unde Neagoe este constient, cooperant si lucid. Stop cardio-respirator – la prima vedere un diagnostic, dar in substrat un rezultat al tuturor emotiilor si presiunilor. Un stres nascut din nimic, generator de ura, decisiv in a curma vieti.
Numai cuvinte de lauda pentru echipa medicala aflata aseara pe Arena Nationala, care ne-a oferit sansa sa nu vorbim despre Neagoe al nostru, al Olteniei, la trecut. Profesionalismul si meseria invatata ca la carte au dat roade, in cele din urma, si pe un stadion din Romania! Suntem pe drumul cel bun, intram in normalitate, parca nu ne mai este frica sa ne jucam cu moartea…
Dinamo-Craiova din teren a continuat, iar echipa de suflet a oltenilor de pretutindeni a iesit invingatoare din acest meci, de trista amintire. Rezultatul nu mai conteaza, clasamentul nici atat. La sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Floreasca, Neagoe e stabil, fara sa mai fie afectat de acest meci. Iar pe dinamovistii din tribune ar trebui sa nu ii mai preocupe atat de mult pozitia din clasament a echipei favorite in astfel de momente, caci dincolo de a fi suporter sau fotbalist, cu totii suntem oameni si meseria asta ne obliga sa fim responsabili, sa fim mai buni!
Foto: Universitatea Craiova
Autor: Maria Olteanu