FOTBAL: SINGURI IN FATA TUTUROR

Universitatea Craiova, doborata dupa seria rezultatelor nefaste obtinute in ultima saptamana, a plecat in capitala Greciei pentru a-si juca sansa, mica ce-i drept, pentru a rasturna scorul din tur si pentru a-si impaca fanii, dezamagiti si deznadajduiti dupa ultimele evolutii.

Elenii au pornit de la 2-0 pe tabela dupa succesul obtinut acum o saptamana in Banie, insa Craiova nu a parut impresionata de izbanda amfitrionilor, stiind ca in fotbal 2-0 este cel mai periculos scor. Si cum nici evolutia grecilor nu a fost electrizanta, elevii lui Papura au avut toate argumentele pentru a crede 90 de minute in ei si in sansa lor, cu riscul ca ar putea fi chiar ultimele 90 de minute din actuala editie europeana. Asa a si fost, dar remiza si eliminarea ulterioara din Europa League nu pot umbri evolutia solida din repriza a doua, cand juvetii au fost pe tot terenul, si-au pus adversarul la respect, i-au marcat doua goluri Atenei, arătând ca daca toata ambitia se strange la un loc, putinta vine de la sine, iar fotbalul este mai incantator.

Universitatea Craiova, epuizata dupa maratonul de partide avute in startul sezonului, cu moralul la pamant, dar cu dorinta de a realiza o minune pentru toata Oltenia si pentru toata tara, si-a consumat eroic toate resursele de energie, alergand cu sete dupa un nou succes european, care a fost insa oprit categoric, spre dezamagirea tuturor, de cel care ar fi trebuit sa imparta dreptatea intre romani si greci.

Dupa aceasta partida, dar mai ales dupa prestatia din a doua repriza, Craiova ne-a aratat tuturor ca in ciuda presiunilor venite din toate partile, a putut sa isi puna la respect un adversar mai bine cotat, sa joace fotbal frumos, sa isi creeze ocazii, sa fie unita si determinata, sa lupte eroic pentru orice minge, pentru orice posesie. Mitanul secund trebuie sa ramana un reper in ideea viitorului, iar juvetii, desi infranti si eliminati din Europa, trebuie sa isi pastreze acest elan si pentru partida de la Botosani, sa isi conserve ambitia si dorinta si sa aduca un succes valoros din Moldova.

Stiinta a fost mai periculoasa in primele secvente ale partidei, dar grecii au reusit sa puncteze in cele din urma la capatul primelor 26 de minute de joc. Mantalos a deschis scorul la Atena, iar Craiova ne-a dat impresia ca se va prabusi treptat, dar sigur. Oltenii au acuzat socul, iar Oliveira a zdruncinat bara. A urmat parada salvatoare a lui Pigliacelii, care s-a opus dezlantuirii grecesti. Barbut si Mihaila au incercat resuscitarea, dar intentiile lor nu s-au materializat in goluri. La vestiare, gazdele au intrat cu un avantaj minim, dar la un adapost de trei goluri si aproape calificate in playoff-ul competitiei.

Repriza secunda a fost de departe a Craiovei, care a luptat eroic, singura, in fata tuturor. Juvetii s-au ambitionat si au adus emotii aditionale grecilor, vazuti calificati cu o repriza inainte de ultimul fluier al dublei manse. Barbut a facut ce a vrut cu defensiva inerta a amfitrionilor si a scuturat plasa portii lui Barkas, insa reusita nu a fost validata, offsaid-ul fiind din pacate inexistent. 5 minute au mai rezistat grecii, pentru ca Ivanov a avut prezenta de spirit si a observat gafa goalkeeperului, invingandu-l pe acesta din apropiere, cu capul.

Oltenii au simtit importanta momentului si au continuat sa preseze in atac, dar Craiovei i s-a refuzat un penalty clar ca lumina zilei. Elevii lui Papura nu au fost doborati de ignoranta arbitrului, luptand cu ultimele forte pentru inca un gol. Carlos Fortes s-a dovedit a fi veriga slaba, care a spulberat orice speranta in final de partida. Atacant de meserie, lusitanul a dat cu capul in sansele juvetilor de a produce miracolul la Atena, ratand cu poarta goala. Apoi, acelasi Fortes s-a opus sutului de la distanta venit din gheata lui Martic, parand executia croatului, ce se indrepta spre poarta.

Pigliacelli a salvat finalul, refuzand victoria gazdelor, care au tremurat mai mult decat ar fi crezut pentru biletele castigatoare, replica Stiintei fiind pe masura.

Craiova a aratat bine si ne ofera sperante pentru partida de la Botosani. Cum visul european a ajuns la final in aceasta seara, Stiinta trebuie acum sa pluseze in intrecerea interna si sa profite de programul incarcat al contracandidatelor la titlu, angrenate inca in competitia continentala.

Foto: Universitatea Craiova

Autor: Maria Olteanu

 

 

 



Navigare articole

«

»