FOTBAL: DEBUT ELECTRIZANT PE OBLEMENCO

Universitatea Craiova a inceput aventura in noua stagiune in fata propriilor fani, oltenii umpland tribunele fostului Central, cu speranta ca juvetii nu vor dezamagi inca de la debut.

Cu doza de optimism luata dupa victoria europeana obtinuta joi la Baku, craiovenii au stiut inca de la inceput ca singura solutie pentru partida cu nou-promovata Academica din Clinceni este victoria, caci orice alt rezultat ar fi fost o adevarata rusine.

Dupa un cantonament in care elevii lui Papura nu au impresionat si in care victoria a tot intarziat sa apara, Stiinta nu avea voie sa rateze punctele in fata Clinceniului, o echipa aflata la debut pe prima scena a fotbalului romanesc, venita in Banie sa isi joace sansa.

Noua editie de campionat incepuse inca de vineri si nicio formatie nu reusise sa se impuna, primele trei partide terminandu-se la egalitate. Nici meciul de pe Oblemenco nu iesea din tipar, daca in ultimul minut al prelungirilor, pustiul care primise credit de la tehnicianul Papura cu doar 7 minute inainte, nu ar fi scuturat plasa portii fostului craiovean, Nicolai Calancea, cu un sut superb, sub transversala, de la peste 20 de metri.

Oltenii din tribune au tremurat pe final destul de serios, au trecut iar granita agoniei si extazului, dar s-au bucurat in cele din urma alaturi de ai lor, promitandu-si ca vor lupta impreuna, indiferent de obstacol sau de numele adversarului, pentru a face Craiova campioana.

Papura a aliniat la start o formatie schimbata fata de partida din Azerbaidjan, regula celor doi jucatori Under 21 facandu-l sa renunte la doi titulari incontestabili, Mateiu si Vatajelu, si sa le ofere debutul in Liga 1 tinerilor Serban si Baiaram, ultimul bifand primele sale minute la doar 16 ani si 6 luni.

Inca de la inceput s-a observat care este echipa de primul pluton si care este nou-promovata, Craiova fortand deschiderea scorului, profitand de toate bresele lasate in defensiva ilfovenilor. 13 minute au rezistat oaspetii, Rauta deviind nefericit in proprie poarta, dupa o centrare inspirata in careu a capitanului Bancu.

Clinceniul a iesit la atac, mergand pe mana ofensivei, riscand si castigand 15 minute mai tarziu, cand, dintr-un carambol norocos in careu, Șut l-a invins pe Pigliacelli.

Oltenii au revenit la timona partidei, neacceptand o remiza si cu putin ajutor de la fostul ei goalkeeper, Nicolai Calancea, Craiova a schimbat iar tabela, Ivan Martic scuturand plasa portii din apropiere, dupa o gafa de juniori a portarului. La pauza s-a intrat cu 2-1 pentru Stiinta, adapostita la avantajul unicului gol.

Reluarea de la vestiare a confirmat explozia tanarului Baiaram, marele castig al Craiovei in perspectiva viitorului, Stefan zguduind bara, la capatul unei prestatii foarte solide.

Craiova a scazut ritmul si a facut pasul inapoi, oboseala acumulata spunandu-si cuvantul, iar Academica a simtit slabiciunea oltenilor, recapatandu-si entuziasmul si dorinta de a schimba calculele hartiei, ignorand superioritatea amfitrionilor.

De doua ori au lovit bara ilfovenii prin Paturca si Nsiah, glontul trecandu-le pe la ureche oltenilor, care erau deja in corzi de minute bune. Imprevizibilul s-a intamplat in cele din urma in minutul 90+3, Nsaih invingandu-l pe Pigliacelli din apropiere. Si victoria ce parea la discretia Craiovei inainte de inceperea partidei si ce fusese securizata timp de 90 de minute, avea sa se transforme in remiza nefasta.

Finalul care deja capatase nuante de dramatism a marcat victoria olteneasca a Stiintei, nou-intratul Vali Constantin trimitand un trasor de zile mari, un gol pe care nu il vom uita prea curand, pastrand cele 3 puncte foarte muncite in sudul tarii.

Craiova nu ofera inca acel spectacol ravnit de suporteri, provoaca in continuare emotii si pe alocuri dezamagiri, dar bifeaza a doua victorie stagionala, debutand cu dreptul si in campionat, dupa succesul din Europa League, iar scorul de 3-2 pare cel indragit de elevii lui Papura.

Pentru Stiinta urmeaza acum returul cu Sabail, joi, de la ora 19:00, in Banie, iar oltenii au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a avansa in faza urmatoare a competitiei si pentru a pleca cu un moral bun in capitala, inaintea eternului derby cu Dinamo Bucuresti.

Foto: Universitatea Craiova

Autor: Maria Olteanu



Navigare articole

«

»