Craiova: Manifestări dedicate Orei Pământului

A mai rămas puțin până la Ora Pământului, cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Pentru a 8-a oară consecutiv, WWF-România încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, pe 19 martie, la ora locală 20.30. România se va alătura astfel altor peste 7.000 de orașe din mai mult de 160 de țări, pentru a arăta că dorește mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

De-a lungul celor șapte ediții de până acum, peste 40 de orașe au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie. Clădiri simbolice, castele, monumente și instituții întrerup iluminatul în mod simbolic și găzduiesc evenimente tematice. Dintre reușitele importante ale mișcării Earth Hour în România: Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraș de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour și, mai mult decât atât, oprește iluminatul exterior pe parcursul nopții, în fiecare seară.

În Craiova, Asociația Studenților din Facultatea de Fizică din Craiova (ASFFC) și Asociația Junior Chamber International Craiova (JCI Craiova) propune publicului în data de 19 martie 2016 o serie de evenimente dedicate Earth Hour si anume:
– între 20.30 – 20.45: Marș stradal Universitate – Piața Mihai Viteazul;
– între 20.45 – 21.00: Demonstrație street workout – Fitness Urban Craiova, bike show;
– între 21.00 – 21.15: Dance for Earth alături de cluburile de dans din oraș;
– între 21.15 – 21.30: Generația Folk;
– între 20.30 – 21.30: Observații astronomice oferite de centrul ASTROED – Universitatea din Craiova.

Sursa: Gazeta de Sud, 17 martie 2016



Navigare articole

«

»