Organizația JCI Craiova a avut plăcerea de a organiza in luna aprilie o serie de ateliere educative de tip STEM în colaborare cu Colegiul Național Elena Cuza, Colegiul National Nicolae Titulescu, Colegiul National Stefan Velovan. Aceste ateliere s-au desfășurat cu scopul de a prezenta elevilor concepte practice în domeniul fizicii și hidrodinamicii și cum acestea pot fi aplicate în viața de zi cu zi.
Prin intermediul acestor ateliere, am avut oportunitatea de a explora împreună conceptele teoretice și legile fizice care stau la baza flotabilității unui corp, cu un accent deosebit pe construirea de ambarcațiuni din PET-uri. Cu ajutorul cunoștințelor teoretice dobândite în clasele de fizică, elevii au fost încurajați să le aplice în practică, construind și testând prototipuri de bărci din materiale reciclabile.
“A fost o experiență extraordinară să lucrăm împreună cu elevii participanti și să îi inspirăm să descopere lumea fascinantă a științei și tehnologiei prin intermediul atelierelor STEM”, a declarat Alexandra Matei, ofiter comunicare proiect. “Prin aceste ateliere, am dorit să le oferim elevilor nu doar cunoștințe teoretice, ci și oportunitatea de a aplica aceste cunoștințe într-un mod practic și creativ.”
Participanții la ateliere au fost încântați să își testeze ideile și să vadă cum principiile fizice pe care le-au învățat în școală pot fi aplicate într-un mod tangibil și relevant. Ei au avut șansa de a explora noțiuni precum forța de înălțare, greutatea, densitatea și echilibrul în timp ce construiau și testau bărcile lor din PET-uri.
Aceste ateliere STEM nu doar că au încurajat gândirea creativă și inovatoare, dar au și subliniat importanța conștientizării ecologice și a reciclării. Prin promovarea utilizării materialelor reciclabile în construcția bărcilor, am demonstrat elevilor că pot contribui la protejarea mediului înconjurător chiar și prin activități aparent simple.
Organizația JCI Craiova este dedicată continuării eforturilor de educație și dezvoltare a tinerilor din comunitate și este mândră să fie parte a acestor inițiative de succes. Suntem recunoscători pentru colaborarea cu elevii unitatilor de invatamant participante și ne angajăm să continuăm să inspirăm și să încurajăm viitoarele generații de lideri și inovatori.
Evenimentul face parte din proiectul CleanUp Craiova este implementat de către Asociația JCI Craiova fiind cofinanțat de Uniunea Europeana prin consorțiul de ONG-uri din Piedmonte, in proiectul cadru “Mindchangers – Regions and youth for Planet and People” CSO-LA/2020/415-010).