FOTBAL: VIITOR NEPROMIȚĂTOR

Craiova si-a obligat sustinatorii sa ramana acasa dupa esecul suferit duminica in capitala, iar probabil cel mai important meci al unei saptamani de foc, cel cu Viitorul, s-a dovedit a fi si el de trista amintire pentru cei care au venit la stadion, cu speranta ca juvetii isi vor da viata pe teren, avand la orizont finala de la Ploiesti.

Nu a fost insa asa, iar trofeul ce de aproape un an sta grandios in vitrina clubului este pe cale sa fie “indepartat”, caci in ciuda faptului ca toti oltenii vizau victoria inaintea partidei, finalul a apartinut oaspetilor nostri.

Daca precedentele intalniri intre cele doua combatante au oferit spectacol si multe goluri, partida de aseara a fost zgarcita in reusite, caci mai bine de 70 de minute nu s-a marcat.

Craiova a inceput in verva partida cu miza uriasa, iar insistenta oltenilor a adus roade dupa nici 5 minute de joc. Fortes l-a lansat perfect pe capitanul Bancu, Nicusor marcand la colțul lung primul gol al partidei. Extazul din tribune nu a ajuns insa pana pe teren, iar juvetii lui Mangia si-au pierdut incet, dar sigur, tracul. Tatonari de ambele parti, iar Craiova, la adăpostul unicului gol marcat, a facut pasul inapoi. Drăguș a ratat tinta si sansa egalarii la finalul primei jumatati de ora. La poarta cealalta, Barbut a irosit sansa de a dubla avantajul Craiovei, Cojocaru punand o mana salvatoare la sutul cu efect al timisoreanului.

Intoarcerea de la vestiare a adus pe teren o Stiinta fara suflu, vlaguita de puteri si o Viitorul proaspata, dorind sa semneze remontada. Zis si facut, ca alte câteva ocazii ale alb-albastrilor aveau sa se razbune decisiv. “Bulevardul” Acka-Donkor a gafat cand ne era lumea mai draga, iar Viitorul a gasit o bresa in apărarea Craiovei, Houri marcand cu 15 minute inainte de ultimul fluier.

Nuno Rocha a vrut sa inchida gurile suporterilor ce l-au contestat vehement si de aceasta data, insa sutul din exteriorul careului nu a nimerit tinta.

Si pentru ca tot eram suparati pe egal, Rivaldinho a stins lumina in Banie, aducand-o pe Viitorul in avantaj in minutul 90.

Craiova pierde rusinos o partida ce a parut ca o are in mana, iar finala de la Ploiesti este tot mai departe. Asta se intampla cand iei fotbalul ca pe o loterie…

Stiinta ingenuncheaza pentru a doua oara intr-o saptamana, iar ultimele doua infrangeri pot fi sinonime cu ratarea ambelor obiective tintite in final de sezon.

Sursa foto: Universitatea Craiova

Autor: Maria Olteanu



Navigare articole

«

»