Rubrica realizata de Bianca Mirea
Ineficienta sistemului educational se vede la sfarsitul fiecarui an scolar, cand numarul absolventilor examenului de bacalaureat este mai mic decat a celor inscrisi cu 12 ani în urma, in clasa I, se vede la fiecare ora de curs, cand elevii nu mai sunt interesati de materia pe care o considera irelevanta, si, nu in ultimul rand, se vede la fiecare cadru didactic, care, la randul sau, si-a pierdut din interes pentru noile generatii anuntate a fi din ce in ce mai dificile. Si daca stau bine sa ma gandesc, lista continua mult si bine cu ignoranta pe care o primim din partea autoritatilor locale si nationale, cu unitati de invatamant prost dotate si care nu pot oferi nici macar minimul necesar pentru niste conditii decente.
Daca Guvernul Romaniei tot a decis inchiderea scolilor (si a gradinitelor) aproape doua saptamani, am timp destul sa-mi spun parerea despre Sistemul de Invatamant romanesc, pe care in aproape 10 ani l-am cunoscut suficient de bine cat sa-mi pot face o idee despre el. Esecul educatiei romanesti nu se datoreaza doar unor anumiti oameni, ci din contra ne are faptasi pe toti: parinti, elevi, cadre didactice, conducerea școlilor, autoritati locale si nationale. Imi propun sa va vorbesc deschis despre dascali, atmosfera din clasa, relatia elev-profesor, executiv scolar – autoritati locale, dar si despre conditiile, plusurile si minusurile unitatilor de invatamant, prin prisma propriei experiente.
Cred cu desavarsire ca marile schimbari pleaca de la noi, iar cu pasi mici si multa perseverenta putem inevitabil sa ajungem unde ne propunem. Se aplica oare aceasta zicala si Educatiei romanesti? Sincer, acum nu stiu raspunsul intrebarii, insa sper ca la finalul articolelor sa-l aflam.
De-a lungul celor 10 ani de scoala am intalnit numerosi profesori cu diferite moduri de a-mi capta atentia, cu metode de predare inedite, profesori care au ajuns la inima mea si care vor ramane mereu acolo, dar si profesori-roboti care considera ca scopul lor este doar acela de le transmite elevilor informatii despre obiectul studiat. Puteti foarte usor sa ziceti ca aidoma elevilor mai putin buni la învatatura, asa pot sa existe si profesori mai slab pregatiti. Ei bine, pentru un sistem eficient, avem nevoie doar de cadre didactie sigure pe cunostiintele lor, daruite muncii lor si care sunt mereu gata sa lupte pentru elevi.
Pentru inceput as vrea sa va prezint cum ar arata prototipul dascalului modern, prezent în viata de secol 21 si conectat la informatii cotidiene, apoi sa va arat cum sunt de fapt majoritatea profesorilor, bineinteles, vorbindu-va , atat despre cei care au facut pasul spre actualitate, cat si despre cei care inca traiesc in trecut. Voi continua cu cateva propuneri care ar putea sta la baza formarii unui sistem educational viabil pe problemele elevilor din Romania, pornind de la modul de selectie al cadrelor didactice si programa scolara, si ajungand la executiv scolar si imbunatatirea comunicarii dintre parinti, elevi, unitate de invatamant si exponentii sistemului.
Cu totii cred ca am auzit macar o data despre eficienta Sistemului de Invatamant din Finlanda, unde elevii primesc o educatie moderna, bazata pe dezvoltarea propriilor abilitati. Acolo accentul se pune pe egalitatea de sanse dintre elevi, indiferent de mediul socio-econimic din care provin, in cadrul careia cu totii beneficiaza de aceeasi educatie gratuita si obligatorie pana în clasa a 9-a. Principiul pe care finlandezii l-au urmat pe parcursul mai multor ani este acela de cooperare, nu de competitie, mergand pe ideea de integrare sociala, toti elevii, indiferent daca prezinta dizabilitati sau cerinte educationale speciale, toti au parte de acelasi tratament. Iar una dintre cele mai importante decizii in schimbarea sistemului educational este aceea de investi doar in profesorii care exceleaza, astfel incat pentru a ajunge sa predai ai nevoie de pana la cinci ani de facultate plus masterate în pedagogie. Facand aceasta descriere probabil acum veti zice ca si noi, in Romania, ar trebui sa preluam si sa implementam modul de organizare al educatiei finlandeze cat mai curand. Ei bine, intr-o oarecare masura, da, ar trebui sa ne inspiram din modul finlandezilor de a-s organiza educatia, insa ar trebui sa particularizam putin si sa vedem ce este cu adevarat viabil pe probleme intalnite in sistemul nostru.
Revenind, totusi, la prototipul dascalului de secol 21, care ar trebui sa se întalneasca in fiecare unitate de invatamant, consider ca un punct bun de plecare ar fi de la preluarea catorva atributii regasite in sistemul prezentat mai sus. Elevilor romani le lipsesc modelele, chiar daca e plin internetul cu (pseudo)intelectuali, copiii au nevoie zilnic, langa ei, de persoane care sa fie considerate valori de urmat. Iar pentru asta ai nevoie de cadre didactice cu pregatire riguroasa in psihologie și pedagogie, care sa fie evaluate corect și cu maxima seriozitate inainte de a ajunge la catedra, dar si de-a lungul anilor, nu cum este in prezent, unde testele de acest tip sunt doar niste formalitati. Cred, ca un profesor de actualitate le serveste elevilor nu doar informatii clasice legate de diferite obiecte, ci le transmite anumite valori morale, invatandu-i si cum ar putea sa se descurce dupa ce ies de pe bancile scolii. In prezent elevii se confrunta des cu diferite probleme legate de increderea in sine, adaptarea in colectivitate sau fenomenul bullying (pe care o sa-l dezvolt intr-un alt articol), iar profesorii pot fi factorul decisiv care sa contribuie la ameliorarea si combaterea acestor probleme. Stiu multe comentarii pe seama a ceea ce am spus, conform carora în fisa de profesor se gaseste doar datoria de a livra informatii tehnice din diferite domenii, nu de a face pe psihologul cu copiii. Sa stiti, dragi profesori, ca de aici porneste schimbarea, de la faptul ca acceptati sa fiti un dascal, un model al elevilor, care sa va poata urma si avea incredere voi.(chiar multi dintre dvs. considera noile generatii lipsite de caracter si valori individuale) Dumneavoastra, profesorii, trebuie sa fiti pedagogi, nu roboti, caci in anul 2020, majoritatea informatiilor pe care le predati sunt la un click distanta de noi. Ceea ce nu ne este asa familiar sunt metodele de comunicare și relationare, caci in lumea digitalizarii asta se intampla, uitam sa mai socializam real, facand-o mai mult virtual. Profesorul de actualitate ar incerca ca printre momentele in care isi preda materia, sa ajunga la elevi, sa empatizeze cu ei, sa gaeasca si sa incerce sa i ajute cu rezolvarea problemelor pe care le întampina.
Stiu, pare imposibil, dar nu este. Daca vrem sa ajutam generatiile care vin din spate, trebuie sa ne conectam la nevoile cotidiene, caci avem nevoie de viitor adulti responsabili, care isi doresc stabilitate si un trai decent dupa absolvirea celor 12 ani de scoala. Iar asta se poate intampla, doar daca sunt expusi frecvent la aceste tipuri de valori. Unul dintre marile utuuri care ar trebui sa se intalneasca in comportamentele dascalilor, ar fi relatia dintre ei si elev, o relatie bazata pe respect si incredere din ambele parti. In primul rand respect pentru materia pe care o preda, acest respect reiesind din modul in care isi pregateste ora, din modul in care preda si, nu in ultimul rand, din modul in care il transpune pe elev în universul creat de el. Acest tip de profesor pune pret pe elev si cum sa-l determine sa fie interesat de lucrurile pe care le preda, chiar daca asta presupune multa munca pentru a gasi modalitatea optima si care sa dea roade.
Caci in acest joc de sah, pionii sunt profesorii, iar regele si regina, elevii. Ei sunt obectivul in tot acest sistem, iar asta se poate intampla doar atunci cand cadrele didactice vor pune pret pe modul de-ai ajuta pe elevi sa invete si sa se descurce cu cunostiintele dobandite.
Sursa foto: T9- facebook