INTERVIU REALIZAT DE BIANCA MIREA
Daca dintr-un stadion cu 30.000 de suporteri am putea aduna toata pasiunea si daruirea pe care acestia o au pentru fotbal si apoi am injecta pe cineva cu ele, tot nu am putea egala iubirea pe care Maria Olteanu o are pentru sport. Pe Maria o stiu de la diversele activitati desfasurate de JCI Craiova, insa am cunoscut-o cu adevarat mai tarziu, cand, dintr-o discutie aparent banala, am ajuns sa vorbim de meciurile echipei favorite (Universitatea Craiova). Din acel moment am fost legate de ceea ce noi numim dragostea pentru ”alb-albastri”. Mereu fericita, Maria este persoana care doar prin simpla sa prezenta iti poate ridica moralul si aduce un zambet pe buze. Pentru mine ea reprezinta mai mult decat o simpla colega din organizatie, este sfatuitoarea si indrumatoarea mea, o prietena buna, care niciodata nu ezita sa ma invete ceva nou, fara a cere ceva in schimb. Viitorul Mariei suna promitator, pasiunea si talentul sau fiind principalele atuuri care o vor ajuta in construirea carierei. Este totodata reprezentant Pr&Comunicare in cadrul organizatiei noastre si ”vinovata” pentru toate comunicatele de presa si articolele pe care dumneavoastra le cititi. In anul 2018 a fost desemnată ”Voluntarul anului în domeniul sportului” la nivelul judetului Dolj si finalista la Gala Nationala a Voluntarilor desfasurata la Bucuresti.
Bianca Mirea: Maria, pentru inceput, te las sa te prezinti
Maria Olteanu: Sunt muncitoare, exagerat de ambitioasa, uneori mult prea incapatanata, alteori enervant de curioasa, vorbesc foarte mult si pot oricand sa iti dau kilometrajul peste cap intr-o discutie despre fotbal. Sunt calatoare, visatoare, dependenta de sport, de adrenalina si de emotie. Iubesc ciocolata, cartofii prajiti si turcoazul si mi-as fi dorit sa stiu sa fiu punctuala si sa am ochii albastri! La polul opus urăsc rutina, rautatea oamenilor si trezitul dimineata.
B.M: Ultimele generatii ne-au demonstrat ca voluntariatul nu mai reprezinta doar diplomele pe care le aruncam intr-un dosar, ci incepe sa fie un stil de viata, de care o data legati, cu greu ne mai putem desprinde. Din punctul tau de vedere, ce este voluntariatul?
M.O: Dincolo de a fi o stare de spirit, voluntariatul este atitudine, credință, încredere și multă muncă! Este o demonstrație și o sursă de inspirație privind puterea noastră, a tuturor, de a colabora pentru o schimbare pozitivă în comunitate! Este o simbioză fascinantă între efort și voință, între lacrimi și zâmbete, între fapte cu o deosebită încărcătură și magie! Pentru unii este doar un stil de viață, însă observ cu mare bucurie că pentru cât mai mulți tineri, voluntariatul este chiar viață! Este fascinant să observi că tinerii sunt mai hotărâți ca niciodată să aducă schimbarea pe care lumea o așteaptă de atâtea generații și ce paradox, o așteaptă fără să contribuie direct la ea! E trist, ne doare, dar nu mai este timp să ne analizăm rănile! Trebuie să acționăm!
Mă implic din ce in ce mai putin. Resimt o presiune uriasa pe umeri!
B.M: Care sunt sfaturile pe care le ai pentru cei care acum iau contact pentru prima data cu activiatatile de voluntariat?
M.O: Este in primul rand nevoie de foarte multa pasiune, de determinare, de foarte multa dorinta, sa simti cum aceasta curge prin vene. La inceput este greu, dar greutatea este compensata de rezultatele care se vad pe parcurs. Totodata, trebuie adaugata si multa rabdare, mult curaj si forta interioara. Nimic nu este imposibil, iar totul devine firesc pe parcurs, odata ce esti obisnuit cu stilul si cu volumul de munca.
B.M: Care sunt atributele unui voluntar de succes?
M.O: Este in primul rand o persoana empatica, o persoana dispusa se cedeze si sa invete de la altii, o persoana pe care te poti baza la orice ora din zi si din noapte, o persoana care nu stie sa zica ”nu pot”, ”nu vreau”, ”nu acum”, o persoana care are capacitatea sa invete din propriile greseli si din experienta altora. Este pe de alta parte si o persoana devotata, cu mult bun-simt si cu un fundament solid de principii.
B.M: Voluntariatul este despre zambet, dar si despre efort. Cere acesta sacrificiu?
M.O: Fără sacrificiu, nimic în viață nu ar mai avea culoare! Când vorbim de voluntariat, vorbim de un sacrificiu dureros de dulce! De-a lungul acestor ani și nu de putine ori am intampinat si momente tensionate, am simtit si oboseala cum ajunge la os, dar pana la urma asa te simti voluntar cu adevarat. Trebuie să ne focusăm pe esență și substrat și să tratăm totul cu plăcere, să trăim la maximum fiecare moment, pentru că acele clipe nu se vor mai întoarce niciodată.
B.M: Mai bine decat oricine, voluntarii care activeaza in ONG-uri au capacitatea de a reflecta catre viitor, de a-si crea planuri, idei si strategii despre diferite domenii pentru urmatorii ani. Care sunt planurile tale de viitor?
M.O: Mă aflu în punctul în care incerc să construiesc omul care voi fi mâine. Timpul s-a dilatat cu o repeziciune usturatoare in ultimii ani și pentru mine se apropie astfel finalul unui drum și totodată începutul altuia. Privesc viitorul cu foarte mult optimism, poate exagerat de mult, dar pentru psihicul meu este foarte important să știu că mâine îmi va fi bine. Alimentez zilnic visul meu și sperantele viitorului. Regret totodata ca in ultimele luni nu am mai putut să mă dedic atât de mult activitatilor de voluntariat, insa resimt o presiune uriasa pe umeri doar gandindu-ma ca examenul de Bacalaureat si admiterea la facultate sunt atât de aproape. Asadar imi doresc sa fiu la fel de luptatoare ca si pana acum si printre picaturi sa reusesc sa imi las in continuare amprenta in activiatile de voluntariat. Daca concomitent pot sa fiu si un model pentru noii voluntari, implinirea este dubla, inseamna ca nu au trecut în zadar ultimii ani.
B.M: Traind intr-o lume flexibila, in care preferintele si conceptele se schimba permanent, in care azi e relativ si maine e enigma, planurile converg, te vezi toata viata rezistand in industria media, in aceasta lume care de la distanta pare provocatoare, iar de aproape chiar periculoasa?
M.O: Pe cât este de periculoasă, pe atât este de frumoasă! Este o meserie complictă, în care trebuie să rămâi mereu ancorat in realitate, să nu îți pierzi principiile, să ai coloană vertebrală și să rămâi fidel propriilor idei. Este important să nu te pierzi pe traseu, să nu te doboare eșecul și să nu te schimbe reușita! Orice pas greșit te poate costa scump, greseala se repară foarte greu, iar încrederea pierdută nu se mai recâștigă niciodată. Dacă reușești să rămâi tu indiferent de circumstanțe, să fii empatic și cu bun-simț și daca mai ai si un dram de noroc, poți rezista toată viață în acest carusel care te face să trăiești fiecare clipă la cote maxime.
B.M: Care este cea mai mare dorință pe care o ai?
M.O: Să fiu mai bună cu fiecare zi ce trece! Ca om și ca profesionist! Si, ca să fiu sinceră, cel mai mare vis al meu rămâne televiziunea, cea care mi-a amanetat inima pentru totdeauna.
B.M: De-a lungul timpului s-au creat diferente intre femei si barbati, luminile in care au fost pusi ei au fost mai mereu diferite, s-a vorbit mereu de notorietatea sexului masculin si de slabiciunea femeilor. Intr-o lumea a lor, dominata majoritar si nemijlocit, cum reuseste o fata sa faca față?
M.O: Cu finețe, devotament și mult bun-simț. Totul ține de capacitatea noastra de a crede în acest vis și de capacitatea lor de a înțelege că avem locul nostru în sport! Mă bucur să văd tot mai multe exponente ale sexului frumos pe stadioane, fie că vorbim de simple susținătoare sau reprezentante mass-media.
B.M: Ai plans vreodata la fotbal?
M.O: Da, de multe ori am plâns. La început sufeream dupa fiecare esec, ma consumam, tremuram. De ceva ani incerc sa tratez cu mai multa luciditate totul, sa iau partea plina a paharului dupa fiecare infrangere. Vreau sa ma bucur de fotbal si de toata frumusetea pe care ne-o ofera, sa dau uitarii momentele tensionate, triste…
B.M: Care este sfatul pe care l-ai primit de la parintii tai si pe care ai vrea sa il impartasesti si copiilor tai?
M.O: Să fiu un om bun, să iert și să las de la mine! Să ofer din puținul meu și să simt bucurie ori de câte ori fac asta!
B.M: Ne pierdem in detalii si de multe ori ignoram esenta. Care sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata?
M.O: Acum, în timpul acestei pandemii de Coronavirus cred că am conștientizat cu toții că sănătatea este cea mai importantă și că doar cu răbdare, cu responsabilitate, cu prudență și solidaritate putem să o păstrăm. Acum cred că am învățat să apreciem mai mult o îmbrățișare, să ne bucurăm mai mult de parfumul unei flori sau de o ieșire afară. Tot ceea ce înainte ni se părea atât de normal, acum nu ne mai este accesibil. Fiecare moment din viața noastră trebuie să conteze și să ne bucure. Eu am convingerea că ceea ce i se întâmplă omenirii acum, nu este deloc întâmplător. Plătim cu toții tribut pentru că am ignorat de atâția ani să apreciem lucrurile care cu adevărat contează!
A fost senzational, dar nu m-as mai intoarce niciodata!
B.M: Ingloband toate emotiile, sentimentele, eforturile, cu ce putem compara jurnalismul?
M.O: Jurnalismul este ca un rollercoaster, fiecare zi este o nouă provocare, oamenii sunt alții și poveștile lor de asemenea! Este uimitor cat de flexibil poate fi. Jurnalismul nu este o meserie cu jumatate de norma, aici trebuie sa fii mereu titular! Jurnalist nu ești azi și mâine, jurnalist ești toată viața!
B.M: Pentru toti exista un moment zero, in care o luam de la capat si privim cu incredere spre provocarile viitorului. Nu ai fost straina de lumina reflectoarelor si de lumea perfecta vazuta prin sticla televizorului. Si totusi de la folclor la jurnalism e cale lunga …
M.O: Foarte lunga, nici eu nu as fi crezut. Dar cele doua etape ale vietii mele au si ceva comun: lumina reflectoarelor, bucuria pe care o simti cand esti in fata unor oameni, implinirea pe care o dobandesti transmitandu-le din energia ta. Au fost opt ani frumosi in care am cantat cu multa bucurie, au fost opt ani pe care nu am cum sa ii sterg din memorie, port cu mine amintirea lor vesnic vie in suflet. Au fost opt ani senzationali, dar nu m-as mai intoarce niciodata la ceea ce am facut atunci. Sunt fericita acum și mă bucur de prezent!
Experiența îmi demonstrează puterea credinței și faptul că excelența ar putea deveni un obicei!
B.M: Rezultatul de maine este efortul sustinut de azi. Fundamentul solid nu se creeaza peste noapte, iar munca nu este o pedeapsa. Cat de mult conteaza experienta in domeniu?
M.O: Din punctul meu de vedere experienta joaca un rol cheie, indiferent de domeniul pe care il alegi. Cu experienta, esti mereu cu un pas in fata celorlalti si nu de putine ori, pasul poate fi decisiv. Personal experiența îmi demonstrează puterea credinței și faptul că excelența ar putea deveni un obicei!
B.M: Fie că recunoaştem, fie că negăm, anumite momente din viaţa noastră au fost marcate de anumite persoane care ne-au influenţat viitorul. Se spune ca de-a lungul timpului, in anumite contexte, oamenii apar in viata ta, la momentul potrivit, in locul potrivit. Atunci, nu valorifici clipa si nici nu cantaresti greutatea celor intamplate, insa, peste ani, iti dai seama ca nimic nu este intamplator. Care sunt persoanele pe care le-ai intalnit in drumul tau si care te-au influentat in mod pozitiv?
M.O: Asa este! Îți dau un exemplu pe care eu nu îl consider deloc întâmplător. In clasa a cincea, doamna profesoara de limba română mi-a dat o funcție foarte interesantă, aceea de ofițer de presă al clasei! Sună wow pentru un copil de 11 ani! Nu mă remarcasem în domeniu, deci nu știu pe baza cărui criteriu ajunsesem să fiu ”jurnalistul de serviciu”. Apoi, de-a lungul celor patru ani, am primit sprijinul doamnei in absolut toate activitatile, concursurile și olimpiadele din aceasta sfera. Mi-a dat încredere în mine, m-a învățat să nu renunț, să fiu de la zi la zi mai bună! Însă dacă ar fi să generalizez, am întâlnit multe cadre didactice care m-au inspirat, care m-au susținut și cărora vreau să le mulțumesc, acum, prin intermediul acestui interviu, din tot sufletul! Inspirația pe care am primit-o de la fiecare, cumulat, este rezultatul de azi!
Mi-e frică să nu le înșel așteptările!
B.M: Majoritatea tinerilor afirma cu zambet in priviri ca perioada liceului este cea mai frumoasa din viata, perioada in care inca poti sa mai copilaresti, dar concomitent sa intri in lumea adultilor, perioada in care parerea ta conteaza si nu in cele din urma anii in care se formeaza prietenii indestructibile. Tu esti aproape de linia de finish. Cum au trecut pentru tine acesti ani si ce astepatri ai de la perioada ramasa?
M.O: Nu conștientizez când s-au scurs acești ani, cum au trecut trei veri de la ziua in care am ieșit pe poarta scolii gimnaziale, la finalul Evaluarii Nationale. A fost o perioadă interesantă, pe alocuri oribil de complicată, iar pe de altă parte cu adevărat specială. Dacă ar fi să rezum într-un cuvânt tot ce am simțit, acela ar fi EMOȚIE. A mai rămas atât de puțin, dar oricât de frumos ar fi fost, nu aș mai lua-o de la început.
B.M: Voluntarii care activeaza in ONG-uri sunt liceeni. Ca de la voluntar la voluntar pot afirma ca sunt unele activitati care se desfasoara si in timpul orelor, iar de cele mai multe ori trebui sa fim prezenti la ele, adica sa absentam de la scoala. Cum a fost in liceul tau? Profesorii te sustin, imbratiseaza conceptul de voluntariat?
M.O: Plafonându-ne doar în cuvintele zămislite pe tăblița de la poarta școlii (n.a. „Aici se învață carte!”), mi-am dat seama încă de la început că va fi destul de dificil să găsesc de fiecare dată înțelegere ca să pot îmbina cele două componente: școala și voluntariatul. Așa că am preferat să îmi gestionez timpul și să reușesc singură să fac față, fără a fi nevoită să mă invoiesc de la școală ca să ajung la evenimente sau invers. Desfășurându-mi în mare parte activitatea de voluntariat în social media, am putut să trimit comunicate de presă și în timpul pauzelor, găsind de fiecare dată o mică fereastră pentru a-mi duce la bun sfârșit toate sarcinile. Și cred că a funcționat destul de bine. Nu am absentat de la școala și totodată nici de la voluntariat. Trebuie să găsești o cale de mijloc și să conștientizezi importanța fiecărui moment.
B.M: Care este cea mai mare frica a ta in meseria pe care ti-ai ales-o?
M.O: Frica de necunoscut…
B.M: Esti buna in ceea ce faci, fericirea se simte pe chipul tau, satisfactia la finalul fiecarui material pe care il semnezi este de nepretuit, insa daca nu ar fi fost jurnalismul, spre ce domeniu ti-ai fi indreptat pasii?
M.O: Dacă fac o analiza a tot ceea ce mi s-a întâmplat, probabil că aș fi luat mult mai în serios muzica populară și traiectoria mea ar fi fost acum alta. Nu aș zice însă nu nici unei experiențe în teatru.
B.M: In majoritatea interviurilor, incepand de la cele de angajare si pana la cele de perspectiva, urmatoarea intrebare este de baraj: Unde te vezi in urmatorii 5 ani?
M.O: Wow, acum îmi dau seama cât de grea este această întrebare, pentru că nu de puține ori am adresat-o și eu altor persoane. La Facultatea de Jurnalism din Cluj Napoca și de ce nu, la o televiziune de sport. Mă văd călătorind în toata lumea, câștigând experiențe noi, mă văd făcând cât mai multe interviuri și reportaje cu mari personalități din lumea sportivă.
B.M: Te provoc acum să completezi următoarele propoziții cu cele mai potrivite cuvinte!
Imi este frica de câini.
E imposibil, dar mi-as dori tare mult ca lucrurile pierdute să vorbească când nu le găsești.
Acasa inseamna fericire.
Daca m-as intalni cu Dumnezeu i-as spune mulțumesc!
Nu as renunta niciodata la telefon.
Nu as manca niciodata castraveti murați.
Nu m-as plictisi de călătorit.
Nu as face niciodata un salt cu parașuta.
Cel mai frumos oras din Romania pe care l-am vizitat este Brașov.
Cel mai mare regret este legat de faptul că nu am avut o soră.
Noua generatie este dificil de înțeles.
Primul articol scris a fost avancronica partidei Craiova-Steaua.
Fac voluntariat din pasiune.